Cum se măsoară rezistivitatea de volum şi de suprafaţă a mostrelor de izolaţie electrică?

Rezistivitatea de volum şi de suprafaţă sunt doi parametri de bază ai izolatorilor electrici.

Rezistivitatea de volum se referă la curentul care străbate interiorul materialului izolant sub efectul câmpului electric staţionar. Este măsurată întotdeauna printr-o metodă indirectă, prin măsurarea rezistenţei de volum, ţinând seama de suprafaţa efectivă a electrodului de măsurare şi de grosimea mostrei. Măsurătorile de acest tip nu sunt uşor de realizat, din cauza curenţilor foarte mici. De aceea, la evaluarea rezistivităţii de volum a materialului, trebuie să testăm mai multe mostre, iar apoi să facem o medie a rezultatelor, mai ales dacă materialul are o structură neomogenă.

Rezistivitatea de suprafaţă se referă la curentul care trece prin stratul superior al materialului. Este măsurată în mod indirect, prin măsurarea rezistenţei de suprafaţă, ţinând seama de lungimea efectivă a electrodului de măsurare şi de lăţimea fantei dintre electrozi. Această testare este cu atât mai dificilă, cu cât conductibilitatea superficială este influenţată de mediul ambiant, fapt deosebit de evident în cazul materialelor caracterizate de rezistivităţi foarte mari.

În ceea ce priveşte rezistivitatea de volum se recomandă măsurarea acesteia cu ajutorul a trei electrozi: unul de măsurare şi unul de protecţie pe o parte a dielectricului şi unul de tensiune pe partea opusă. Asemănător rezistivităţii de suprafaţă, pentru care diferă doar poziţia electrozilor. Electrodul de măsurare şi cel de tensiune se află în acest caz pe aceeaşi parte a dielectricului, iar cel de protecţie pe partea opusă.