Osciloscoapele digitale moderne sunt nu doar unelte de trasare a formelor semnalelor electrice în timp. funcțiile avansate ale aparaturii de măsură permit măsurarea rapidă și comodă a parametrilor semnalelor și efectuarea diagnosticării.
În articolul de față vă prezentăm modul în care puteți beneficia de funcțiile avansate ale osciloscopului AXIOMET AX-DS1100CFM.
Există câteva tipuri de măsurători folosite în principal pentru diagnosticare, pe care osciloscoapele digitale moderne le realizează complet automat sau semiautomat.
Să presupunem că dorim să obținem parametrii de bază ai unui semnal periodic, aplicat la una dintre intrări. Osciloscopul AXIOMET AX-DS1100CFM este prevăzut cu funcția de adaptare inteligentă, automată la semnalele conectate. După apăsarea butonului AUTO, aparatul detectează singur intrările la care sunt conectate semnalele și ajustează modul de afișare astfel încât semnalele aplicate să poată fi vizualizate cât mai bine.
În cazul aplicării la intrarea primului canal a unui semnal dreptunghiular de 1 kHz cu amplitudinea 3 V, după apăsarea butonului AUTO, osciloscopul va stabili singur diviziunea verticală la 1 V, iar pe cea orizontală la 250 µs. Va calcula tensiunea medie, perioada, amplitudinea și frecvența semnalului, prezentând datele pe ecran, sub graficul semnalului în timp.
Dacă dorim să măsurăm parametrii exacți ai unei singure perioade a semnalului, trebuie să alegem a doua dintre opțiunile din meniul din dreapta. Atunci diviziunea în domeniul de timp va fi stabilită la 100 µs, iar valorile măsurate vor fi tensiunea minimă, maximă, medie și lățimea impulsului.
Adeseori obiectul măsurătorii îl constituie timpul de creștere sau descreștere a pantei semnalului. Osciloscoapele moderne efectuează și această măsurătoare în mod automat – în cazul AX-DS1100CFM sunt folosite în acest scop a treia și a patra opțiune din meniul de măsurători automate. Echipamentul va afișa timpul de creștere calculat și amplitudinea semnalului/
Osciloscoapele moderne pot totodată să calculeze în mod automat mulți alți parametri ai semnalului prin alegerea opțiunilor corespunzătoare din meniu.
O funcție foarte utilă a osciloscoapelor precum AXIOMET DS1100CFM este înregistrarea semnalelor în memorie. Să presupunem că echipamentul testat are, din când în când, un comportament nedorit, dar nu pot fi prevăzute momentul producerii acestui fenomen, nici modul de declanșare pentru ca doar acest moment să fie înregistrat în modul single-shot. În această situație, se va dovedi utilă înregistrarea eșantioanelor. În cazul modelului DS1100CFM, utilizatorul poate activa înregistrarea semnalului în memoria internă. Se va alege canalul sursă, intervalul de prelevare a eșantioanelor și se va apăsa butonul de pornire a procesului. Intervalul poate fi stabilit la o valoare cuprinsă între 1 ms și 1000 s, dar numărul eșantioanelor memorate nu poate depăși 2500. Înseamnă că pot fi înregistrate destul de precis 2,5 secunde de semnal, adică, de exemplu, timp de aproape o lună se vor memora semnale non-stop la aproximativ fiecare 16 minute.
Când semnalele sunt înregistrate, acestea pot fi vizualizate manual sau pot fi redate automat.
În cazul nostru, în cadrul 34 se poate vedea o pierdere bruscă a semnalului.
Un alt mod de diagnosticare a unor anomalii asemănătoare constă în activarea persistenței semnalului. Cu ajutorul acesteia, semnalul prezentat pe ecran va lăsa o urmă, care se va menține un anumit timp. Acest lucru amintește puțin de lucrul cu luminoforul în osciloscoapele cu cinescop, care, la o intensitate mare a fasciculului, lumina încă pentru scurt timp după stimulare, lăsând o urmă. În cazul osciloscoapelor digitale, acest efect este generat artificial, astfel încât durata rămânerii semnalului pe ecran poate fi setată la 1 s, 2 s, 5 s sau la infinit.
Un alt mod de analizare facilă a semnalelor este memorarea unor semnale de referință. Odată captat un semnal, acesta poate fi stocat în memoria integrată a aparatului, iar apoi afișat în mod static pe ecran, simultan cu semnalele de pe canalele 1 și 2, astfel încât utilizatorul poate le poate compara direct.
O funcție cu mult mai avansată, realizată de osciloscoapele precum AX-DS1100CFM, este testarea automatizată. Aparatul permite stabilirea măștii în care trebuie să se încadreze semnalul înregistrat. Se vor stabili limitele superioară și inferioară și lățimile impulsurilor. În osciloscoapele AXIOMET procesul de definire a măștii a fost cu mult simplificat, pentru a putea pregăti cu ușurință, cu ajutorul tastelor și butoanelor rotative, măștile pentru semnalele periodice.
Testarea automatizată poate fi, de asemenea, configurată. Osciloscopul poate emite sunete la fiecare semnal care nu se încadrează în mască sau poate menține semnalul captat pe ecran. În plus, este calculat numărul de teste pozitive și negative, iar rezultatul actual al testului este aplicat la ieșirea din spatele osciloscopului.
Datorită funcțiilor menționate, lucrul proiectantului sau al lucrătorului de service devine mult mai facil. De aceea, atunci când decidem să achiziționăm un osciloscop, merită să alegem un model care, încadrat în bugetul preconizat, să poată efectua măsurători avansate, digitale.