INSTRUMENTE CU SUFLET DIGITAL

Țara: Marea Britanie

Ce criterii ar trebui să îndeplinească o bună iluminare?

Normele în vigoare stabilesc cerinţele pentru iluminare în diferitele încăperi. La evaluarea iluminatului artificial se vor avea în vedere următorii factori:

  • intensitatea,
  • uniformitatea,
  • existenţa fenomenului de orbire şi distribuţia luminanţelor,
  • pusaţia luminii, redarea culorilor,
  • existenţa umbrelor create de iluminare.

Normele europene prevăd valori concrete ale intensităţii iluminării pentru diferitele tipuri de încăperi. De exemplu, sălile de clasă din şcoli trebuie să aibă o intensitate la nivelul de 300 lx, laboratoarele între 500 lx şi 1000 lx, iar sălile de operaţii peste 1000 lx. Măsurătorile sunt efectuate cu ajutorul luxmetrelor pe suprafaţa de lucru, în puncte dispuse uniform – de obicei, din metru în metru.

Diferenţele prea mari de luminanţă din câmpul vizual al omului pot cauza aşa-numita orbire, care îngreunează recunoaşterea obiectelor. O problemă poate constitui şi pusaţia luminii, care determină senzaţia de efect stroboscopic.

Este importantă şi redarea culorilor. Lumina standard a lămpii cu incandescenţă este una caldă şi mai naturală pentru ochiul uman, în timp ce lumina emisă de lămpile fluorescente compacte este, de obicei, mai rece. În cazul iluminării cu diode, foarte multe depind de tipul de LED-uri utilizate.

O bună iluminare universală a încăperilor trebuie să se bazeze pe o sursă de lumină care emite radiaţie în domeniul vizibil, cât mai apropiată de lumina solară.

Existenţa umbrelor ne spune cât de concentrată este sursa de lumină şi cum determină, astfel, formarea de umbre.


Citiţi şi: